În universul atemporal al minții mele labirintice sunt iar mică. Sunt mică și îmi amintesc, cu claritatea cu care luna plină învăluie cu lumina ei de cleștar întinsul lacului rece, pașnic, neclintit – ca un reflector uriaș ațintit asupra unui actor rămas singur pe scenă. N-am să înțeleg niciodată cum poți să te azvârli cu atâta siguranță,
