Încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, fostul parlamentar PSD a scris prima lui carte de după gratii: „Amintiri …subiective. Momente de istorie imediată”, în care dezvăluie experiențe inedite trăite cu Petre Roman și Ion Iliescu.

Fostul șef al Sindicatului Șoferilor din România, Miron Mitrea, a fost condamnat definitiv, pe 13 februarie, la doi ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de DNA că a luat mită de la Irina Jianu, fostul inspector șef al Inspectoratului de Stat în Construcții. Pentru a-și păstra funcția, aceasta ar fi efectuat lucrările de renovare la casa mamei lui Mitrea. Căutat cu mare tărăboi la București, inculpatul a anunțat calm, de la Constanța, că se pune la dispoziția autorităților și, în aceeași zi, la ora 18.00, era deja la Poarta Albă.
Cinci luni a fost perioada în care Miron Mitrea și-a văzut liniștit de pedeapsă la secția Valu lui Traian a Penitenciarului Poarta Albă, unde sunt încarcerați „semideschișii”. Era acolo când un uriaș incediu a mistuit una dintre barăci. În afară de familie, puțini „prieteni” l-au vizitat. Deținuții, care între timp s-au liberat, au povestit că Miron Mitrea nu a ieșit cu nimic în evidență. Îl vedeau cum, discret, are grijă de pisicile din penitenciar sau mai repară câte ceva la centrală. Și scria. Abia la începutul lunii iulie, Comisia din penitenciar a acceptat să-l trimită la muncă. Împreună cu alți patru deținuți, păziți de un gardian, lucrează la Autobaza unei firme private, de transport în comun din Constanța.
În urmă cu câteva zile, o editură din Constanța a scos de sub lumina tiparului volumul scris în închisoare al fostului lider sindical, ministru și parlamentar PSD, Miron Mitrea. „Amintiri …subiective. Momente de istorie imediată” este o carte de povestiri despre Revoluție și Mineriadă. „Fiecare om are adevărurile lui”, este mottoul creației literare a proaspătului scriitor. Toate povestirile, cu excepția epilogurilor, au fost trăite de Miron Mitrea. „Pentru că le-am trăit. Și pentru că întâmplarea m-a pus în mijlocul lor. Pentru că încă sunt, și vor mai fi, o mulțime de controverse”, explică autorul, în introducere.

Cartea despre Revoluție și Mineriadă este scrisă, alternativ, la persoana întâi sau la a treia, personajul fiind același Miti, cu flashback-uri în perioada de dinainte de ‘89, când lucra la Autobaza IUGC. „Adevărurile” autorului scot la iveală dezvăluiri, în premieră, despre realitatea trăită de Miron Mitrea alături de „șoferii” săi în contact cu revoluționarii, minerii, foștii activiști comuniști, securiștii și politicienii începutului anilor ‘90.

„Armata e cu noi” – 22 decembrie 1989

Rafale prelungi de armă automată se aud aproape. Și văd… De la un geam se trag rafale scurte. În CC. Numai trasoare. Se trage în sus. Spre etajul trei de la CC. Apoi se schimbă. Armele din clădire tac și încep focuri dinspre CC, înspre clădire…Și numai trasoare. E frumos..Trasoarele scânteiază în noapte..Spre CC, spe clădire.

-Ce dracu’ e asta?

Miti e indignat.

Dan se uită îndelung și începe să râdă.

-Teatru, copii. Teatru! Trag pe rând!Regie.

-Să plecăm.

1984. Iunie (La Autobază)

-Vă termin pe toți! Nu știți cu cine vă jucați!Vă nenorocesc!

Nașul.Gros.Negru. Lung… Tovarășul Rogojină.Partidul. Activistul de la Capitală. Dumnezeu pe pământ.

-Nu mă rog de voi.Vă ordon! Îl primiți pe Patulă înapoi! (n.r. – turnător al Autobazei) Om de bază. Imediat! Fără discuții!… Pe tine, inginerașule, te mănânc! Poate te scap cu o Mutare la Caracal. În șantier…

-N-am nimic de spus! Habar n-am, ce mă tot întrebați? Și…știi matale ceva? Eu nu sunt membru de partid. Și am și treabă. Vă salut.

Miti se întoarce scurt și iese. Tremură de furie. I-a jignit rahatu’ și nu poate face nimic.

1990, Martie (În biroul primarului Capitalei)

Se deschide ușa. Miti aruncă o privire. Mamăăă. Nașul. Nu-i vine să creadă. E chiar Nașul. În jos acum. Umil. Dar tot gros. Rogojină.

-Miti, ți-l prezint pe contabilul șef al Primăriei. Am avut mare noroc că l-am găsit. Are experiență în administrație. Și n-a fost membru de partid. Pasăre rară. …

-Zi așa Rogijină. N-ai fost membru?

-Domnule, cred că mă confundați!

-Bă, Rogojină! Nu știu cum am scăpat din mâinile tale. Am doi băieți pe hol. Te dau lor. Să te ducă la mine, la sediu.

-Vă rog, dom’ Miti! Vă rog. Fără violență..

-Ia zi tu lu dom’ primar ce ai fost tu?. (n.r. – Nașul a fost concediat)

1998, Mai (Holul Senatului)

Ședință mare la PDSR. Consiliul Național. Miti are de prezentat un material. Aruncă o privire circulară. De sus. Și-l vede. Nașul. Tot gros, tot lung. Discută volubil cu Tavi, Miki și încă vreo doi.

-Miti, dragă, să ți-l prezint pe domnu’ Rogojină! Liderul Asociației agricultorilor. Privați. Om de afaceri de succes. Important. Intră la noi în partid. Va fi om de bază.

Nașul se mișcă de sus în jos. Se întoarce. În ochii porcini, mici, negri, înfundați în cap, lucește scurt ura. Se stăpânește. Întinde mâna și rămâne cu ea în aer.

-Nu. Nu intră la noi în partid! Nu el.

„Măi dragă, Miti, fără violență !”

Mă duc în birou.

-Căutați-l la telefon pe Președintele Iliescu.
-Bună ziua, Miti. Știu de ce m-ai sunat…Vreau să-ți spun de la început, măi dragă, că nu eu am adus minerii la București! Ei au venit ca urmare a haosului creat de manifestanți.

-Domnule președinte, numi pasă acum. Am câteva sute de mașini grele pe chei. Și câteva mii de oameni care…

-Știu, dragă, știu. Nu trebuia să-i chemi acolo. S-ar putea crea busculade între ei și mineri.

-Nu, domnule președinte, nu s-ar putea crea, se vor crea, dacă în două ore nu părăsesc Bucureștii.

-Fără violență, Miti dragă, fără violență!

„Mineriada lui Miti”

-Nașule, te caută unu’ Cozma la telefon! Zice că e liderul minerilor.
-Nu e el mă, liderul. E Ștefan. De la Vulcan. El e liderul.

-Așa știam și eu. Dar insistă. E a treia oară când sună. Zice că dacă nu vorbești cu el, vine peste noi. Cu minerii!

-Vine pe dracu!

Mă duc în birou.

-Da, Miti sunt.

-Salut, prietene. Cozma sunt. Vreau să vorbim.

-Vorbește.

-Mi-a zis șeful ăl mare că ai ceva probleme cu mine…

-Cu tine nu am nicio problemă! Că nu știu cine ești. Cu minerii..am.

-Sunt liderul Sindicatului.

-Nu ești. Liderul e Vasile de la Vulcan.

-Eu sunt acum. Să ne întâlnim să vorbim

-Nu e nevoie. Îți spun acum. Dacă până la cinci mai sunteți în București, vă iau în roți!.

-Stai. Nu mă amenința! Să vorbim.

-Vorbim. Cinci. Sau sub roți. Astăzi. Salut!

Și trântesc telefonul. Minerii vandalizau Bucureștii de 24 de ore. Era jale. Oameni bătuți, terorizați. Sedii de partide distruse. Inculți, manevrabili, credeau că fac ordine. Că apără democrația…Am ieșit în balcon. Pe chei, cât vedeai cu ochii, Krazuri. Multe. Mari. În față erau Krazurile Ogar. Înalte, lungi agresive. În bene, oameni. Cu răngi…

„Petre e total nemulțumit de ce faceți voi!”

Vine în vizită președintele CPUN pe București. Îl cunosc bine. De înălțime medie, mustăcios, băiat bun. Cred. Gălăgie în stradă. În fața intrării, Sami ținea în lopețile lui doi mineri. Îi ținea de ceafă și,din când în când, îi dădea cască în cască. Și îi beștelea. Se râdea în hohote. Auditoriu erau șoferii și cei pe care îi aveau în benele mașinilor.

Intră CPUN-istul.

-Măi, Miti, m-a trimis la tine Petre… E total nemulțumit de ce faceți voi! …În fața sediului e un animal de al tău! Bate cap în cap niște amărâți de mineri. Obosiți, săracii. Nu au dormit de ieri. I-am spus să înceteze. M-a înjurat. Să iei măsuri.

-Nașule, ăsta fură curent. E dus. Eu zic să-i dau una la pupătoare. Să-i așez creierii!

-Nu poți să-i permiți să vorbească așa cu mine! Eu vă apăr. Deși Petre e supărat rău că ați scos mașinile. A zis să le trimiteți la garaje, imediat

. Nu-mi vine să cred. Abia îi potolisem peșoferi. Și, acum, stupidul ăsta. (Urmează câteva înjurături neaoșe la adresa CPUN-istului din partea sindicaliștilor)

-Voi nu înțelegeți?Nu-i mai provocați pe mineri. Ați văzut ce au pățit manifestanții!

-Și tot ce le-a ieșit în cale…

-Mă rog, au fost și victime colaterale! Așa e la război! Dar, am câștigat! Noroc cu ei. Dacă nu veneau…

Nu mai apucă să termine. Max ( n. r. -o rudă îi fusese violată de mineri) s-a aruncat pe masă, a alunecat pe burtă doi-trei metri și i-a zdrobit falca cu pumnul. L-a dat cu roțile în sus. Cu scaun, cu tot. Sub masă, președintele CPUN București sângerează abundent din buză și nas. Și se smiorcăie. Este luat la șuturi.

-Dă-l în mă-sa de labagiu. Auzi, bine au făcut minerii!

-Păi, ei ne dau lumină! Cu cărbunele.

E idiot. N-am niciun dubiu…

-Mă, CPUN, du-te la tine la Primărie și sună-l pe «Gât scurt» al tău! Spune-i că aici nu e APACA. E Sindicatul Șoferilor. Dacă până la cinci, cum am vorbit cu prezidentu’, mai există picior de miner în București, le dau drumu’! Clar?

Pleacă șchiopătând și oftând. În stradă dă peste Sami

-Du-te bă în p…!

Și..pac căștile.

Nu l-am mai văzut câțiva ani. Apoi a apărut la televizor. Președintele PNL pe București. Mustăciosul.
Preluare: EVZ.RO