„Superbul banc al confuziilor, cu bătrînul meşter Gepetto îmbrăţişîndu-l pe Iisus, unul exclamînd „Tată!“, iar celălalt „Pinocchio!“, a făcut posibilă întîlnirea contra naturii dintre Horia-Roman Patapievici şi Traian Băsescu în deşertul post-comunist.
Ca să contrabalanseze firea lemnoasă a unuia, natura i-a pus în traistă candoare şi fanatism, dar şi naivitatea adolescentină de a-i cere la o adică Fetei Morgana numărul de telefon, ca şi o curiozitate senzuală pentru tot ce mişcă în jur: fenomene sociale, cutremure în raftul bibliotecii sau şolduri de Marie Magdalenă, iar celuilalt i-a oferit nasul de beţivan al tîmplarului italian şi concepţia milităroasă că oamenii sînt un soi de marionete din lemn, în care poţi trage cu puşca de bîlci fără să-i dai nimănui socoteală.
Răstignirea lui Patapievici pe crucea Institutului Cultural Român n-a fost doar o prostie de zile mari altoită pe o simplă măgărie dîmboviţeană, ci şi o complicată bombă cu efect întîrziat, care a trezit din somn prinţesa adormită a societăţii civile. Societate care n-a deschis ochii cînd marii actori români au fost îmbrînciţi de pe scenă direct în mormînt, nici cînd rînjetul de drujbă al preşedintelui le-a pregătit coşciugele pensionarilor, nici cînd medicii şi profesorii fost-au daţi afară din ţară de domnul diriginte”, scrie în Cațavencii Mircea Dinescu.
