Alexandru Rogobete a susținut o declarație de presă, vineri, în care a vorbit despre cazul fetiței de doi ani, care a murit în urma unei anestezii efectuate la o clinică stomatologică din București. Ministrul Sănătății afirmă că, pentru clinica respectivă, “lucrurile nu stau foarte bine”, în condițiile în care, spune acesta, autorizațiile de funcționare nu erau emise corespunzător.
Principalele declarații:
Din ce ştiu de la echipa mea care se află la faţa locului, există spaţii care nu respectă normativul şi legislaţia în vigoare cu privire la funcţionarea unui cabinet în care se asigură anestezie intravenoasă, mă rog, anestezie generală în afara spitalului.
Revin sau ajungem din nou la aceeaşi problemă pe care am avut-o şi pe care am spus-o acum câteva săptămâni în conferinţ…
