Ministrul Răzvan Cuc recunoaște că s-a întâlnit cu fosta șefă a TAROM înainte de moțiunea de cenzură, dar susține că nu i-a cerut acesteia să oprească la sol mai multe curse interne.
Ministrul demis al Transporturilor, Răzvan Cuc, a susținut o conferință de presă, în care a răspuns acuzațiilor fostului director al TAROM. Acesta consideră că Mădălina Mezei face jocuri de interese și o acuză de cumetrii politice. Totodată, Răzvan Cuc a declarat că nu i-a cerut acesteia să rețină avioane de pe curse interne la sol: „Misterul curselor: nu i-am cerut așa ceva. Cum puteam să fac asta? Nici nu știu cine le opera în ziua aia, că erau cinci tipuri de aeronave, și nici nu știu cine le opera”. Cuc a precizat că întâlnirea a avut loc în fața casei M… citeste mai mult