Ministerul mai anunță, într-un scurt comunicat, că, pe lângă legile justiției, vor fi puse în dezbatere publică și alte legi importante pentru sistemul judiciar, tot în luna septembrie.
Anunțul vine la scurt timp după ce Președintele Iohannis declarase că a solicitat Guvernului să vină cu proiecte prin care să repare Legile Justiției, care au fost „ciuntite” de PSD în încercarea de a pune mână pe Justiție.
„Eu pot să reafirm că am încrederea că Justiția își va face treaba. Am fost nemulțumit că acele mari dosare au rămas mari restanțe. Sunt în continua
