Cele 946 de funcții vacante care vor fi scoase la concurs au fost aprobate prin Memorandum în ședința de guvern de vineri, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne. Aprobarea Memorandumului face parte din măsurile luate de MAI pentru reducerea deficitului de personal cu care se confruntă instituția.
Concursurile sunt destinate personalului recrutat din sursă externă, dar și celui din cadrul MAI, prin trecere din corpul agenților/subofițerilor în cel al ofițerilor, conform deciziei structurii organizatoare. Persoanele declarate admise vor fi încadrate în postur
