În Walden, Henry David Thoreau susține că soluția pentru a avea o viață fericită care să aibă sens – este să te rezumi la strictul necesar pe toate planurile; să ai o căsuță minusculă, cât să te apere de frig și ploaie, să ai mâncare basic – cât să nu îți fie foame, să ai haine cât să nu îți fie rece. Evitând hrăpăreția înavuțirii aberante, adunarea de grămezi de obiecte fără sens – sau cu utilitate chestionabilă, îți rămâne timp de a te preocupa de filosofie, de cunoaștere, așa cum făceau înțelepții lumii antice; scapi astfel și
