Nu poţi să treci prin staţiunea Băile Herculane fără să o admiri puţin. Nu te aştepta la o admirare în sens pozitiv, pentru că peisajul dezolant te va dezarma total… şi totuşi e interesant să vezi ce a fost odată şi mai ales să-ţi imaginezi câte s-ar putea face cu aşa o bijuterie de staţiune. Chiar dacă centrul istoric al staţiunii este în mare parte distrus de lipsa de renovare şi întreţinere, mai păstrează multe urme ale gloriei de altă dată… dacă ştii unde să le cauţi desigur.
