Un site rusesc de știri a anunțat că Abramovici a fost arestat în SUA, din motive neștiute încă. Existau zvonuri că nu ar fi vorba doar de afacerile sale, ci de o investigație referitoare la moartea lui Boris Berezovsky, un miliardar rus care a decedat recent în Marea Britanie, în condiții suspecte. Purtătorul de cuvânt al lui Abramovici dezminte toate zvonurile și susține că acesta nu este arestat.
Averea lui Roman Abramovici este de peste 10, 2 miliarde de dolari, conform ultimului top Forbes din martie 2013, ceea ce îl situează printre cei mai bogați oameni ai planetei. În ultimii 10 ani a cheltuit aproape 3 miliarde de dolari cu echipa Chelsea, are cel mai mare yacht din lume și 16 locuințe de lux ( în Moscova, Ciukotka, Riviera Franceză, Caraibe, SUA -reşedinţe de schi în Colorado şi şapte apartamente în cartierul londonez Belgravia).


