Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, le-a cerut statelor membre să ajungă la un compromis între ele cu privire la pescuit în negocierile comerciale cu Regatul Unit, care se află în stadiul cel mai sensibil, a declarat joi o sursă europeană, citată de AFP, potrivit agerpres.
Acest apel a fost lansat într-o reuniune cu ambasadorii ţărilor membre desfăşurată miercuri, la Bruxelles, în cursul căreia Barnier a insistat şi pe faptul că Uniunea Europeană ar trebui să dea dovadă de fermitate asupra celorlalte priorităţi europene aflate pe masa ne
