Polițistul se scarpină-n cap, se uită lung la cele trei doamne care-l supraveghează de pe hol, apoi intră în cămăruța de unu pe unu, căreia el, personal, i-ar spune mai degrabă cămară, și închide încet carnețelul.
— Doamnelor, poate că nu înțeleg eu bine, dar, pe onoarea mea, nu cred că aici a putut sta un om. E imposibil fizic, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Un om nu poate dormi aici nici ghemuit.
Cele trei doamne îl privesc lung, lung, apoi, simultan, fețele lor se luminează, un zîmbet ștrengăresc le ridică pielea feței, ca, la sfîrșit, să izbucneasc
