Mi-ar fi plăcut să fiu construită altfel, să cresc cu alte idei și alte valori, să mă intereseze mai puțin partea emoțională a fiecărui segment și să am curajul să fac ce e mai bine pentru mine. Pentru că, la finalul fiecărei zile, lucrurile la care am renunțat în viață doar pentru a le fi celor dragi mai bine… lucrurile alea nu ne încălzesc. Cum se face că eram cea mai bună la matematică, dar am sfârșit la o facultate cu profil uman? Și am ajuns să am un job la care mulți visează, dar la care am renunțat pentru că nu aia simțeam să fac pentru tot restu
