Administrația Națională de Meteorologie informează că, până pe 3 august, toată țara va fi cuprinsă treptat de un val de căldură, inițial în vest și sud-est, apoi și în restul zonelor. Astfel, va fi caniculă în Banat, Crișana și vestul Olteniei, iar de vineri (31 iulie) pe arii tot mai extinse și în Maramureș, Transilvania, restul Olteniei și izolat în celelalte regiuni.
Vor fi temperaturi maxime de 33-37 de grade, iar în Câmpia de Vest în zilele de sâmbătă (1 august) și duminică (2 august) se vor atinge valori de 38-39 de grade. În vestul țării, pe litoral și pe suprafețe mici în rest, nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în general de 20-23 de grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregista în Dealurile de Vest (24 de grade).
ANM informează că valul de căldură va pers…
Stiripesurse.ro
Meteorologii anunță caniculă până la finalul săptămânii viitoare, inițial în vest, apoi și în restul țării. Temperaturile maxime vor atinge și 39 de grade, iar pe timpul nopților, minimele vor fi de aproximativ 20-23 de grade.

