Pasagerii care vor călători cu metroul sau cu trenul în Regatul Unit pe durata weekendului dedicat încoronării regelui Charles al III-lea vor auzi un mesaj special, înregistrat chiar de monarh, care va include şi îndemnul ”Mind the gap” (”Atenţie pe unde păşiţi!”), au precizat vineri autorităţile britanice, potrivit Reuters şi agerpres.
Mesajul, rostit de Charles şi de regina consoartă Camilla, va putea fi auzit de toţi cei care vor călători cu trenul sau cu metroul londonez de vineri până luni. Încoronarea va avea loc sâmbătă.
Citeşte şi: D
