Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Mesaj secret, descifrat după aproape 200 de ani. Ce avertisment ascunde o pictură realizată în 1848

Experţii spun că, la o privire mai atentă, în cadru poate fi observat un bărbat cu penisul aflat în erecţie. În realitate, însă, este vorba doar despre umbra lasată de un obiect aflat pe masă. Angajaţii Galeriei “Tate” din Londra spun că simbolul este clar: bărbatul care pare să aibă falusul în erecţie sugerează ideea de “bestie, brută”.

 

Millais a pictat acest tablou când avea 19 ani. Astăzi, capodopera este expusă în Galeria “Walker Art”, din Liverpool. Povestea din spatele tabloului sună cam aşa: Ucenicul Lorenzo, care se îndrăgosteşte de fiica unui negustor, Isabella, este ucis de către unul dintre fraţii tinerei. Mai târziu, fata găseşte mormântul lui Lorenzo, îi taie capul şi îl îngroapă într-un vas cu busuioc. Fraţii Isabellei găsesc vasul şi îl fură, iar fata moare de inimă rea.

 

Pictura lui John Everett Millais surprinde scena în care fraţii Isabellei privesc cuplul în mod dezaprobator, iar bărbatul care pare să aibă falusul în erecţie este chiar unul dintre fraţii Isabellei.

 

“Cred că Millais nu a pictat forma falusului în erecţie pentru a induce ideea că fratele îşi dorea sora din punct de vedere sexual. Ce a vrut să sugereze este ideea de bestie, brută. Iar ceea ce întăreşte această ipoteză este faptul că bărbatul sparge o nucă, iar linia piciorului duce direct către pântecele Isabellei”, a declarat pentru Daily Mail curatorul Alison Smith.

 

Articole similare

Articole populare