Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

MasterChef sezonul doi – Prezenţă surprinzătoare printre concurenţi: jurnalista-porno Ioana Popescu

“Prin intermediul unor amici care au restaurante, am avut ocazia sa îi cunosc după show aproape pe toţi participanţii – cel mai bine m-am înţeles cu Merzad şi cu Godeanu. Nu îi cunosc pe chefi şi în mod sigur, chiar dacă mi-aş pune relaţiile la contribuţie, nu aş putea să am vreo pila la ei, ever! Am auzit că sunt extrem de răi, în sensul bun al cuvântului, şi de profi”, a declarat Ioana Popescu pentru STL.RO.

 

Ea a dezvăluit şi ce vrea să gătească pentru a-i impresiona pe chefi: “Nu ştiu ce le-aş găti, dar în niciun caz vreun desert pentru că eu nu suport dulciurile. Sincer, cred că voi prepara chifteluţe – reţeta moldovenească de la bunica, sau pui umplut cu ouă şi spanac, sau nu ştiu, poate vreun gulaş”, a explicat ea.

 

“În eventualitatea absurdă în care eu aş putea câştiga, păi în primul rând cred ca aş opera-o pe mama de inimă la cel mai bun doctor, apoi mi-aş închiria o vilă cu o curte imensă pentru ca să aibă căţelul meu unde să se joace, iar apoi aş pleca timp de două luni într-o ţară exotică, unde aş încerca să îmi deschid o mică afacere cu produse 100% româneşti”.

 

Articole similare

Articole populare