Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Mărturii de la BAC: Un profesor și un elev dezvăluie cum s-a copiat la examen

Un elev și un profesor au dezvăluit cum s-a copiat la bacalaureat, chiar și în sălile cu supraveghere video.
Elevul de 18 ani, care a participat la sesiunea de anul acesta a Bacalaureatului, ne-a explicat la ce „șmecherii” au apelat unii dascăli de la Liceul Economic „Vasile Conta”, din Târgu Neamț, județul Neamț, pentru a nu putea fi filmați.
Înaintea examenului la matematică, elevii erau invitați, de către un alt elev, „să dea un ban” pentru profesori. Taxa era de 50 de lei. Cel care strângea șpaga, nota numele candidaților. În sala de examen, profesorii supraveghetori aveau lista cu elevii. În dreptul fiecărui elev care „a cotizat”, se trecea un punct, cu pixul, după ce li se cerea buletinul.
După ce venea tehnicianul să verifice camerele și se împărțeau subiectele, „cam la jumătate de oră”, elevul cotizant cerea o ciornă. Atunci, intra în acțiune profesorul: mergea către elev cu un teanc de ciorne. Însă, îi oferea o pagină de sub acel teanc, nu de deasupra. De fapt, era o hârtie pe care erau scrise subiectele rezolvate. „Era o operațiune rapidă. Profesorul știa unde este amplasată camera de luat vederi care bate în acea zonă și se așeza cu spatele la ea”, a explicat elevul.

La un interval de câteva zeci de minute, un alt elev cerea ciornă. Ca la un semn, cel care primise subiectele, cerea și el. Atunci, profesorul trecea pe la cel căruia îi lăsase subiectele, îi lăsa o ciornă albă, de deasupra teancului, o lua pe cea cu subiectele, o punea sub teanc, și o pasa celuilalt. „Într-o oră și jumătate a împărțit rezolvările subiectelor la toți”, ne-a explicat tânărul.

Când a sesizat cum stau treburile, elevul martor a cerut și el, o ciornă, dar nu i s-a adus. „Din 20 de candidați, 18 au primit ciorne. Doar doi, care nu am dat bani, nu am primit”, ne-a explicat elevul. Situația a fost asemănătoare la examenele de matematică și biologie.

Despre modul în care se încasa șpaga de către profesori, tânărul a declarat că elevul care strângea banii fie se întâlnea cu un profesor în WC, fie îi plasa banii în lucrare, chiar în sala de examen, cum a fost cazul la examenul de Biologie. „Camerele de luat vederi sunt amplasate spre elevi. Din catedră se vede mai puțin. Profii știau lucrul acesta și trăgeau catedra mai în spate, ca să nu se vadă operațiunea”, a explicat elevul. Ca la un semn, după ce primul elev care a copiat a ieșit din sală, în câteva minute au ieșit și ceilalți. Deși a auzit de la alți colegi că aceeași metodă s-a aplicat și la limba română, în sala în care a fost acesta, dascălii au procedat corect. El a adăugat că și elevii de la alte licee din oraș s-au lăudat că au dat șpagă: „Un băiat de bani gata, de la «Ștefan cel Mare», pe care îl cunosc, mi-a zis că dă «un Eminescu», adică 500 de lei, și rezolvă și la comisia de corectare, chiar dacă e în alt județ”.
DIALOG
„Știau să se poziționeze cu spatele la cameră și se mișcau repede”

Reporter: Ți s-a părut că elevii se tem de măsurile luate de Ministerul Educației?

Elev: Nu! Pe la 7.30, în ziua examenelor, se adunau în fața liceului grupuri-grupuri. Unul îi întreba dacă vor să dea bani pentru profesori. Făceau chetă. Fiecare trebuia să dea 50 de lei. Eu nu aveam de unde… Și am zis: de ce să risc?

Reporter: Ce s-a întâmplat la BAC?
Elev: Lista ajungea la un profesor. Când intrau elevii, le dădeau buletinul. Când l-am dat și eu, am văzut că la mulți era pus un punct, cu pixul, în dreptul numelui. La mine n-a pus. Unii aveau fițuici la ei…

Reporter: Cum ți-ai dat seama de fraudă?

Elev: În timpul examenului de la matematică, a cerut unul o ciornă. Eram 20 de elevi și de la „Creangă”, și de la „Conta”. A venit profesorul cu teancul de ciorne în mână și i-a dat una de dedesubt, nu de deasupra. Apoi, am văzut cum copiau. La Biologie, supraveghetorul era în spate și vedea cum își caută elevul fițuica, că, doar foșnea, se mișca…Se uita la el și îl lăsa în pace.

Ministrul Educației ne-a precizat că urmează să verifice cele sesizate de elevul care s-a destăinuit „Evenimentului zilei”

Reporter: Cum a fost posibil?

Elev: Profesorii îndoiau colțurile la lucrări… Eu mi-am dat seama după ce am văzut că ducea ciornele de la unul la altul… Știau exact cum să se poziționeze cu spatele la cameră și se mișcau repede. Aproape că nu observai…

Reporter: Cum se dădeau banii?

Elev: La matematică s-au dat la final. După examen, printre primii a ieșit cel care strângea banii. Apoi, la un semn, au ieșit ceilalți. Rămăsesem doi, care nu am „cotizat”. Am aflat, ulterior, că banii s-au dat la baie, unde nu sunt camere video. La Biologie, banii s-au pus direct în lucrarea elevului care a strâns banii.

Reporter: Nu riscau să se vadă pe camere?

Elev: Nu, pentru că știau cum bate camera, în ce unghiuri și au tras și catedra mai spre perete, ca să nu se vadă…, scrie evz.ro

Articole similare

Articole populare