Credeam că am văzut destule locuri până atunci…credeam că dacă inima mi-a fost furată de Paris, iar sufletul mi-a fost răpit de Istanbul, nimic spectaculos nu se va mai întâmpla cu simţirile mele. S-a dovedit că absolut toate ideile pe care mi le făcusem până atunci despre locurile prin care urma să-mi plimb paşii erau greşite. De la primul pas pe care l-am aşternut pe tărâmurile marocane am simţit cum existenţa mea capătă un alt sens. Temătoare la început, curioasă mai apoi, am ajuns ca la finalul călătoriei să simt că pot iubi a
