“Ne m’accuse pas! Pleure-moi!” Sculptate în vocea ca o coloană de marmură a Elinei Garanča, cuvintele lui Charlotte mă urmăresc ca o ceaţă mult după ce spectacolul s-a terminat. Nu doar în seara umedă şi caldă a Parisului, ci şi mai târziu, în avion, apoi acasă şi în somn. Ceva în muzica lui Massenet dospeşte timp de …
Stiripesurse.ro
