E prima dată când scriu o cronică la o carte pentru copii (nu prea mici). Și nu-i, zău, treabă ușoară, căci în cărțile astea imaginarul (mai ales cel fantastic) vibrează mai omenește și mai simplu ca oriunde, deși sau tocmai pentru că este dublat de filosofic și de alegoric. Iar tu trebuie să preschimbi frumoasa poveste în niște reflecții critice pe care să le citească tot cei mari, părinții poate. Sau alegi să renunți la acestea și te mulțumești cu niște gânduri (întrebări) omenești pe care să le citească cine vrea. Eventual, ascultând ceva clasic: Guns
Stiripesurse.ro
