Stiripesurse.ro

Loading RSS Feed

Marea Britanie a încheiat un acord cu Elveția, ce elimină taxele pentru majoritatea mărfurilor comercializate între cele două state după Brexit.

Regatul Unit a ajuns la un acord cu Elveția, ce elimină taxele pentru majoritatea mărfurilor comercializate între cele două state după plecarea din Uniunea Europeană, scrie Bloomberg.
,,Elveția este unul dintre cei mai valoroși parteneri comerciali cu care vrem să avem o continuitate. Comerțul anual se ridică la peste 32 miliarde de lire sterline. Nu numai că acest acord va contribui la susținerea locurilor de muncă, dar va fi, de asemenea, o bază solidă pentru a construi o relație de comerț și mai puternică cu Elveția pe măsură ce părăsim UE”, a declarat Liam Fox

Articole similare

Articole populare