Am avut mereu un fel propriu de a eluda realitatea creind una paralela. Prima amintire pe care o am despre asta e ca, in generala, drumul de acasa la scoala si invers mi se parea ingrozitor de plictisitor, drept urmare inventam tot felul de povesti macabre despre un om care traia intr-un garaj. El era real, ce-mi inchipuiam eu despre el, putin probabil (dar nu imposibil). Il banuiam ca are tot felul de secrete criminale in garajul unde locuia, iar eu, invariabil, eram eroina care il va demasca si, eventual, salva supravietuitorii. Asta daca nu ajungeam la ei la fel de tirziu cum ajungeam acasa… citeste mai mult