Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a explicat, luni, la Antena 3, cum trebuia să se procedeze în cazul ursului rănit din Harghita care a agonizat ore întregi la marginea unei șosele.
“Trebuie să recunoaștem că este absolut incredibil ce s-a întâmplat la Harghita și din nefericire a trebuit să vedem cu toții agonia asta de peste 15 ore sub ochii cinici și inumani ai celor care ar fi trebuit să acționeze.
În acest caz, în situații excepționale, sunt măsuri excepționale care trebuiesc luate, iar cei din Harghita aveau cadru legal conform HG 323/20
