Liderii Uniunii Europene nu au reușit să-l convingă pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, să renunțe la blocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei, într-un moment în care Kievul are nevoie urgentă de bani pentru a susține războiul cu Rusia.
Discuțiile au avut loc la Bruxelles, în cadrul Consiliului European, dar după aproximativ o oră și jumătate nu s-a ajuns la nicio soluție. Majoritatea statelor UE susțin acordarea acestui împrumut, însă decizia nu poate fi pusă în aplicare fără acordul tuturor, iar Ungaria, sprijinită de Slovacia, se opune.
Premierul ungar își justifică poziția prin conflictul legat de conducta Drujba, care transportă țiței rusesc spre Ungaria și Slovacia prin Ucraina. Conducta a fost avariată în urma unor atacuri rusești, susțin ucrainenii, iar B…
Stiripesurse.ro
Liderii UE prezenţi la Consiliul European de la Bruxelles n-au reușit să-l convingă pe Viktor Orban să renunțe la blocarea împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina. Conform oficialilor care au participat la discuții, “presiunea asupra lui Orban a fost intensă, dar acesta a fost de neclintit”.

