Poezia LACUSTRĂ se remarcă, în primul rând, prin densitatea şi conglomerarea mai multor motive: al nopţii, al morţii, al ploii, al golului, al nevrozei şi al plânsului.
Pornind de la un procedeu specific prozei fantastice, de trecere, printr-un rapt sau printr-un vis, într-o altă realitate, Bacovia invocă intrarea într-un alt spaţiu şi timp, din care el, ca om, pare să fie însă exclus; un spaţiu sau anotimp apocaliptic: „Şi parcă dorm pe scânduri ude,/ În spate mă izbeşte-un val –”.
Dimensiunile spaţiului infinit, cele ale potopului de ape dezlănţuite sunt suf
Stiripesurse.ro
