“Ei bine, odată scăpată de emoțiile referendumlui, a declarat sigură de ea că nu se va prezenta în faţa unei comisii parlamentare dacă va fi convocată să dea explicații. Kovesi, după cum se vede, se consideră mai presus de lege. Și are un mare respect pentru instituțiile democratice. Aici intră la pachet și armata ei de procurori pe care a asmuțit-o asupra votantului român. Are și un alibi, totdeauna oamenii legii fac porcărele ascunși în spatele unui text de lege. De data asta e vorba de o hotărire a CSM. Hahaha! Kovesi, disciplinată -v-am zis că e coloneleasă- se supune neabătut regulamemtenlor și decizilor șefilor. Are un mare de respect pentru lege, nu mai poate după ea ! Vitejia ei este de necontestat, de vreme ce și-a trimis, cum am am zis, procurorii prin sate, sa cercfeteze prin ogrăzi, prin biserici, să afle care a comis infracțiunea de a merge la vot cerind să fie demis Băsescu, soarele dnei Kovesi, cind acesta în marea sa înțelepciune a cerut boicot! Un procuror capabil și cinstit il incrimina pe Băsescu, nu pe țărani, pentru că cererea de boicot contravine legii partidelor. Dna Kovesi se face că nu vede. Ideea ei a fost ca țăranul trebuie la 29 iulie să stea prin curți, să intindă rufe, să dea boabe la găini, sa se uite la tv. Orice, dar să nu calce în secțiile de votare, un delict grav impotriva siguranței nationale.
S-au dus la urne nepatriotii, dușmanii statului de drept, conspiratorii, pușcariabilii, ciumpalacii etc, cam 8,4 milioane . Ei sunt tocmai buni de băgat în anchete, să li se deschidă dosare penale și să fie trimiși in judecată. A fost o lovitură de stat și Kovesi – la final de mandat – a primit sarcina să dovedească că a existat într-adevăr o tentativă de puci, că nu a fost o vorba goală lansată de Băsescu ca să sperie occidentul. Dar ce lovitură de stat este asta fără făptași și conspiratori, fără complici !? Dacă a fost una, Parchetul trebuie să prindă instigatori, teroriști, incendiatori, pe toți cei care au atentat la puterea lui Băsescu și să îi pedepsească exemplar. Capete de acuzare – au vrut să facă statul de drept țăndări ! cum a explicat președintele Băsescu în epocala sa luare de cuvînt în fața diplomaților. Cum au zis și numiții europeni Barosso, Reding, Merkel. Toți, Doamne, și toți tre!
Așa a dat sărmana Laura Codruța Kovesi în delir de grandoare. Are curaj să înfrunte parlamentul prin neprezentare, cum a făcut și Băsescu la referendum – boicotul. A dat cu tifla. La poker se zice Pas! Cum se vede, cele două mandate la șefia Parchetului i-au produ boli profesionale grave. Ea trebuie la 1 octombrie, in calitatea ei de colonel, lăsată la vatră. E spre binele ei”, scrie Stelian Tănase pe blog.


