În drum spre Konigssee, îi ascultam pe cei din grupul în care eram, la invitația Germany Travel, și care au mai fost acolo cum ziceau că abia așteaptă să ajungă acolo, că este foarte frumos și tot așa. Am zis că exagerează, știți cum este, să își vândă marfa, cum ar veni :D Și apoi am ajuns pe malul lacului. Și mi-a căzut falca. Pentru că mă așteptam să fie frumos, dar nu mă așteptam să fie atât de frumos!
Orice v-aș spune eu despre lacul Konigssee și orice poze v-aș arăta sunt doar niște palide reflecții ale realității. Căci lacul este absolut super
