Într-o nu ştiu care vară, într-o nu ştiu care seară, când Alecsia avea doar vreo 4 ani, s-a petrecut şi evenimentul de care îmi era frică fiindcă, vorba cântecului, aflasem dintr-o carte. Şi aş fi vrut în clipa aia să fiu mic cât un cercel, să mă ascund sub un nu ştiu care pat.
-Tati, e gata. Jucăm?
Desenase pe asfalt un şotron. Strâmb, cum numai copiii pot crede că înseamnă „drept”, cu pătrate inegale, unele prea mici să-ţi încapă piciorul, altele prea mari c
Stiripesurse.ro
