Durerea este un semn al lipsei de echilibru (Noica), (al prezenţei vreunei ameninţări sau al vreunei disfuncționalități, etc…). Până la creștinism durerea – cu scopul de obținere a progresului (pașnic – prin producție sau agresiv – prin luare în stăpânire) – era pentru cei ce dețineau puterea o datorie îndeplinită cu indiferenţă, iar pentru cei ce o resimțeau un dat inevitabil primit cu resemnare. Durerea era o lege naturală pe care nici asupritorii şi nici asupriții nu o contestau; era ecoul forțelor ce guvernau culturile (şi chiar măsura acestor forţe); şi,