La început, sufletul era o linguriță uitată într-o ceașcă de ceai rece, convins că universul e doar o rotire leneșă de lichid și reflexii. Își dădea importanță, desigur, mai mult decât se alinta. Zăngănea din când în când, doar ca să-și audă propria existență. Apoi a fost pescuit de o mână grăbită și aruncat
