Am aflat cu adâncă tristețe vestea încetării subite din viață a celui care a fost Jelio Jelev, primul președinte post-comunist al Republicii Bulgaria, și un prieten constant al României. A fost unul dintre oamenii care s-au aplecat cu atenție asupra naturii regimurilor totalitare, și a contribuit esențial la reinstaurarea democrației în Bulgaria.
Împreună cu alți lideri din Balcani și din zona Mării Negre a lucrat pentru găsirea unor soluții pașnice conflictului din fosta Iugoslavie, pentru stabilizarea zonei balcanice și pentru integrarea ei în structurile europene.
A
