Parlamentul Irakului l-a ales sâmbătă pe deputatul sunnit Mohammed Al-Halbousi în calitate de preşedinte al legislativului, acesta fiind primul pas către crearea unui nou guvern după ce au trecut luni bune de la alegerile naţionale, încheiate fără un învingător clar, informează Reuters, potrivit agerpres.
Parlamentul trebuia să-şi aleagă preşedintele şi doi vicepreşedinţi cu ocazia primei reuniuni din 3 septembrie, dar nu a reuşit să facă acest lucru deoarece deputaţii încă încercau să se pună de acord care dintre grupurile politice a obţinut cele mai multe manda
