Deşi nu a fost anunţată în mod oficial până acum, tableta iPad Mini a generat un val de entuziasm pe internet. Potrivit unor zvonuri, noua tabletă Apple va fi lansată în luna septembrie şi va avea un ecran cu o diagonală de 7 inci, la fel ca tableta Google Nexus.
Potrivit unor documente făcute publice în cadrul unui proces Apple vs. Samsung, Steve Jobs s-a împotrivit o perioadă bună de timp conceptului de mini-iPad, însă în lunile dinaintea morţii sale şi-a mai pierdut din vehemenţă în această privinţă, scrie Daily Mail.
Tableta Google Nexus 7, prezentată în luna iunie, a fost lansată fără cameră video posterioară, iar acest lucru le-a permis producătorilor să micşoreze costul ei până la 199 de dolari.


