E unul din cele mai frumoase şi mai stabile lucruri dintotdeauna. Când Răzvan Penescu se uită în direcţia mea peste o sală plină ochi, ştiu că am de scris pentru mâine. Pentru azi. Pentru peste câteva ore. Întotdeauna în secret. Pentru că trei prieteni au avut odată un ritual. Doi dintre ei meşteresc în tăcere (şoricăresc, spunem noi) o cronică surpriză despre lansarea de …
