Învăţământul superior este mai accesibil datorită creşterii bugetelor publice, însă unele sectoare nu reuşesc în continuare să recruteze personalul calificat de care au nevoie, se arată în raportul anual privind educaţia publicat marţi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), relatează AFP, potrivit agerpres.
Mecanismele de sprijin financiar au contribuit la îmbunătăţirea accesibilităţii la învăţământul terţiar (superior) pentru un număr mai mare de persoane, afirmă OCDE. Astfel, ‘în ţările în care taxele de şcolarizare sunt c
