Era una din acele zile când nici ceasul nu mai sună, nici soarele nu mai răsare şi nici măcar apa nu se mai oboseşte să coboare din robinet, pentru că e sălcie şi suferă. Şi eu eram unul dintre acei oameni pentru care timpul îşi luase un concediu prelungit, lăsând toată treaba pe mâna unui suplinitor ratat: apatia. Pământul se învârtea şi eu cu el, ca o bilă la ruletă. …
