Unul din jocurile pe care le făceam cu Patricia mea cea minunată (5 ani și 7 luni) până în urmă cu câteva zile era să o îngân, să o imit și ne distram de foioioi. Dar zilele trecute am simțit că această eră s-a terminat brusc. Pentru că, în timp ce eu o imitam, Patricia s-a încruntat, a lovit cu palma de masă (într-un gest de o autoritate completă, așa cum doar copiii pot să transmită) și a zis ca o sentință: ”tati, mi se pare că tu devii din ce în ce mai mult un copil ca mine, în timp ce eu devin din ce în ce mai mult un adult ca tine”.