Două dintre detectoarele de la Marele accelerator de hadroni (LHC) de la CERN, Geneva, ATLAS şi CMS, au descoperit indicii privind existenţa unei noi particule cu masă circa 800 de ori mai mare ca cea a protonului. Această particulă, dacă într-adevăr există, ar reprezenta o descoperire extraordinară şi ar putea reprezenta semnalul privind existenţa unei fizici care nu este inclusă în modelul standard al particulelor elementare.
