Toți colegii săi din PNL s-au bulucit să-i voteze ridicarea imunității parlamentare ca fost ministru, fără să se ostenească să citească referatul procurorilor. Iată ce declară acum Ion Ariton: „Sunt, de fapt, foarte nemulțumit. Eu știam ce am făcut. Trei ani de zile am pierdut totul din cauza unor acuzații nedrepte. De aceea nu mă pot bucura acum, pentru că eu nu am avut ce să caut și să fiu târât în acea mocirlă“.Dar cui îi mai pasă de așa ceva? Și cine caută vinovații pentru asta?
