foto: facebook
Filmul. L-am văzut și l-am lăsat să se așeze. Nu am intrat în sala de cinema cu idei preconcepute – cu respingere sau, dimpotrivă, cu deplină îmbrățișare. L-am lăsat să mă cuprindă în poveste, în personaje, încetul cu încetul. În pânza fină țesută de regizorul Adrian Sitaru.
Mi s-a părut că totul începe cu o „burtă”. Un monolog al tatălui, care părea prea lung, prea dezlânat
