Iată ce trecut are Mihai Răzvan Ungureanu, viitorul șef al SIE

Arta si Cultura
25.06.2015
Autor: Cristi Teodorescu

„Biografiile factorilor de decizie trebuie cunoscute în detaliu. Nu fac un secret din faptul că am fost membru supleant al CC al UTC. Este exclusiv din cauza rezultatelor bune la învăţătură, la olimpiadele şcolare. Aşa am devenit, la vîrsta de 15 ani, secretar UTC în liceu pînă la 18 ani, pînă la clasa a douăsprezecea. Iar pentru aproape doi ani, de la 16 pînă la 18, numele meu a fost trecut pe o listă şi votat printre membrii supleanţi ai UTC-ului. Ca obligaţie, acest lucru nu presupunea nimic. Am fost anunţat că am fost trecut pe o listă. Pînă la urmă, era o ficţiune. Erau selectaţi, dintre secretarii UTC pe licee, cei care erau socotiţi reprezentativi din punct de vedere şcolar. Nu exista o activitate care să certifice valoarea politică a adolescentului. Era o chestiune strict formală, care nu presupunea participarea la decizia politică propriu-zisă”, spunea viitorul șef al SIE, fost prim-ministru, Mihai Răzvan Ungureanu într-un interviu din 2006 acordat „Ziarului de Iaşi”.

Referitor la activitatea domnului Ungureanu de dinainte de 1989, pe facebook a fost publicat facsimilul ziarului „Scînteia Tineretului” din 19 mai 1985 (n-am apucat să verific personal la bibliotecă autenticitatea ziarului) în care e reprodus un discurs ţinut de actualul prim-ministru, care avea atunci vîrsta de 17 ani.
Cuvîntul tovarăşului Mihai Ungureanu
delegat al Organizaţiei judeţene Iaşi a UTC
Hotărîrile de însemnătate istorică adoptate de Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist Român, înflăcăratele îndemnuri adresate tinerei generaţii de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu în deschiderea lucrărilor Forumului nostru, pun şi în faţa noastră, a elevilor utc-işti, sarcini deosebite. Sîntem conştienţi că pentru a realiza o economie modernă, intensivă, sînt necesare cadre a căror pregătire să se reflecte în capacitatea de a răspunde noilor exigenţe ale muncii, ale activităţii sociale în general, care trebuie sa dovedească înaltă competenţă profesională, gîndire creatoare, deschisă spre nou, spirit de iniţiativă, responsabilitate, ordine şi disciplină. De aceea programele noastre de activităţi, ancorate mai ferm în realitatea concretă a problemelor cu care se confruntă fiecare colectiv de elevi, corelate mai strîns cu acţiunile desfăşurate pe linia şcolii, au fost orientate astfel încât să conducă la sporirea răspunderii elevilor pentru învăţătură, pentru pregătirea permanentă, perseverentă şi sistematică, printr-un efort propriu susţinut şi constant. (…)
Pe deplin conştienţi de sarcinile ce ne revin din Hotărîrile Congresului al XIII-lea al Partidului Comunist Român, din indicaţiile şi orientările secretarului general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, din documentele supuse aprobării, Forumului tineretului, noi, elevii din judeţul Iaşi, ne angajăm că vom depune toate eforturile pentru a ne forma ca specialişti cu o înaltă pregătire politică şi profesională cu conştiinţă înaintată, hotărîţi să muncească, cu entuziasm şi pasiune tinerească revoluţionară, cu responsabilitate pentru continuarea neabătută a drumului ascendent pe care România s-a înscris în perioada de o efervescenţă fără precedent inaugurată de Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român .
Iată deci o persoană care a manifestat, încă dinainte de 1989, „entuziasm şi pasiune tinerească revoluţionară”. Cum azi revoluţionarii din 1989 sînt deseori etichetaţi ca „impostori”, chiar era nevoie în fruntea guvernului de o persoană care să reprezinte revoluţionarismul şi anticomunismul autentic.

Articole similare:

Top