Mă gândesc oare cum mi se părea mie data asta din perspectiva anului nou în 1986. Ce îmi puteam imagina despre un viitor atât de îndepărtat, ceva mult dincolo de previzibil… 2026.
Nu ne făceam speranțe, sistemul părea stabil și încremenit în foame, întuneric și dicatură național-comunistă, cu securiști și turnători cam peste tot. Ne trăiam tinerețea între cărți, excursii, chefuri cu prietenii, muzica Bad Boys Blue și orice ce nu ne lega de realitatea socio-politică și economică. Îmi puteam imagina oare că în scurt timp Armata va trage în oameni prin mijlocul orașelor, apoi Ceaușescu, Geniul Carpaților, cu Academiciana CO2, o să fie împușcați de Crăciun, ca niște câini jegoși de la marginea drumului?
Nu ne imaginam nici că o să avem libertatea să plecăm când avem chef în Ger…
