Berbec
Ţi se face o ofertă care sună bine, la prima vedere, dar ceva îţi spune să nu o accepţi. Fricile te trag înapoi, nu te lasă să mergi în direcţia tocmai deschisă, ca şi cum ai presimţi că în spatele aparentelor bune intenţii s-ar ascunde şi altceva. Ar fi bine să te mai gândeşti, să nu refuzi chiar din prima, ci eventual să ceri câteva zile de răgaz, ca să analizezi problema pe toate feţele. Dacă spui nu fără drept de apel, s-ar putea, peste o vreme, să regreţi că ai fost atât de tranşant şi că nu ai mai lăsat loc de întoarcere, ca atare mai aştep
