Uniunea Europeană va trebui să crească presiunea pe care o exercită asupra preşedintelui din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, reprimarea brutală a unor manifestanţi paşnici nefiind acceptabilă în Europa de astăzi, a afirmat joi ministrul german de externe, Heiko Maas, transmit Reuters şi dpa, potrivit agerpres.
Şeful diplomaţiei germane, care a susţinut joi o conferinţă de presă comună cu omologul său norvegian, Eriksen Soreide, aflat în vizită la Berlin, a asigurat că membrii UE poartă discuţii „intensive” cu privire la măsurile ce ar putea fi luate în pri
