Halucinaţii financiare sau cum să scrii despre lucruri pe care nu le înţelegi
”Am lipsit câteva zile din Bucureşti. M-am întors ieri şi am citit în „Gazeta Sporturilor” un articol scris de doamna Maria Andrieş şi publicat pe 7 iulie 2012. Articolul, scris în modul caracteristic al doamnei, adică plin de ură şi dezinformare, conţine părerile sale despre politica de transferuri la FC Rapid. Nu pot să rămân indiferent faţă de acest articol şi am de făcut câteva comentarii.
Pe fond, nu am răbdarea să demontez afirmaţiile halucinante ale Mariei Andrieş. Există unele afirmaţii atât de absurde încât nu pot fi demontate. Ca să termin repede şi să clarific lucrurile afirm următoarele: toate cele scrise de Maria Andrieş despre Rapid sunt, în egală măsură, neadevăruri, calomnii şi dezinformări grosolane. Pornind de la ceea ce ea numeşte „statisticile Gazetei”, vorbind mai apoi despre „sume necunoscute” şi terminând prin a recunoaşte că sumele contractelor de transfer sunt confidenţiale şi greu de estimat, NEAVÂND PRACTIC NICI O INFORMAŢIE EXACTĂ ASUPRA SUMELOR UTILIZATE DE RAPID, jurnalista se lansează în comentarii despre cât de mult sau de puţin am investit noi în transferuri. Citind comentariile despre bani ale Mariei Andrieş ai impresia că ele sunt scrise de un finanţist care este cel puţin de talia preşedintelui Băncii Mondiale, care învârte banii cu o lopată mare. Gazetăriţa scrie cu nonşalanţă despre sume care l-ar pune în poziţie de respect pe orice om normal. Eu am afirmat că suma de 500.000 de euro pentru transferuri este o cheltuială care te stoarce. Jurnalista în schimb se amuză ! Pentru ea e prea puţin! Ai putea crede că o jumătate de milion de euro este o nimica toată ! Nu ştiu cu ce unitate de măsură operează alte cluburi dar pentru mine 500.000 euro reprezintă o sumă foarte mare, ca şi suma de mult peste 12 milioane de euro investită anul trecut în Rapid. Da, în opinia mea acestea sunt sume mari, care m-au stors. Neluţu Sabău cunoaşte situaţia şi o înţelege. El este om de fotbal şi ştie cât de important este să nu faci risipă fără rost.
Ca să terminăm discuţia despre bani şi despre aprecierea a cât de mare sau de mică este o anumită sumă, îmi pun câteva întrebări: oare câţi bani a creat Maria Andrieş în viaţa ei ? Oare cât plăteşte ea taxe şi impozite la bugetele statului ? (Noi plătim cam 1 milion de euro pe lună). Oare câte locuri de muncă a creat în viaţa ei ? (Noi am ajuns la 4.000 înainte de criză, acum existând în continuare vreo 2.000). În funcţie de răspunsuri aş întreba: ce greutate au, în legătură cu 500.000 euro, aprecierile unei femei care nu a creat un leu sau un loc de muncă în viaţa ei: sunt mulţi sau puţini ? Pentru conformitate: dacă cumva a creat ceva din cele mai sus amintite, îmi cer scuze.
Legat de strategia editorială a Mariei Andrieş constat că eu sunt subiectul său preferat. Periodic mă cadoriseşte cu comentariile sale care, în mod invariabil, sunt negative. Nimic nu e bun, nimic nu e corect, totul este ne-la-locul-lui. Am ajuns obsesia profesională a Mariei Andrieş ! Să fiu mândru sau să mă jenez ? De obicei mă abţin să răspund. Totuşi atâta revărsare de ură, antipatie, calomnie, răstălmăciri, neadevăruri grosolane, interpretări rău – voitoare, devin obositoare ! Inclusiv referirile sarcastice ale doamnei la un proces pe care l-am câştigat în instanţă, după cum este bine cunoscut. Este de asemenea binecunoscut – şi informata doamnă Andrieş ar fi trebuit să cunoască mai bine decât oricine – că, în cazul Bratu, la care doamna Comisar de Presă Andrieş face referire în articolul său, expertiza contabilă prezentată instanţei şi acceptată de aceasta arată că întreaga sumă de 1.750.000 de dolari prevăzută în contract a fost încasată de Rapid şi evidenţiată în contabilitatea clubului.
Şi, legat de procese, nu exclud posibilitatea ca, după “ani de hărţuieli”, şi “lungi perioade de citări, de audieri, de pledoarii, de timp petrecut în sălile de judecată” (am citat din articolul Mariei Andrieş), să consider că e vremea să pun la punct lucrurile privind atitudinea doamnei Andrieş faţă de mine, atitudine pe care eu o consider CALOMNIOASĂ – în aceleaşi săli de judecată menţionate de dânsa. Asta ca să se convingă singură că “Justiţia există!”, scrie George Copos pe blog.