Halal medici: Două ginecoloage s-au bătut în spital, la Dorohoi

Interesant!
17.10.2015
Autor: Cristi Teodorescu

Două doctoriţe s-au luat la bătaie şi s-au tras de păr chiar în cabinetul de ginecologie. Colegii lor au chemat poliţiştii pentru a le calma.

Situație fără precedent în Spitalul Dorohoi, unde polițiștii au fost solicitați printr-un apel 112 să intervină pentru aplanarea unui conflict izbucnit între două cadre medicale, conflict care, se pare, era pe punctul de a degenera într-o adevărată bătaie, scrie Botoşăneanul.

Mai exact, scandalul s-a iscat într-un cabinet al secției de Ginecologie iar protagoniștii nu au fost alții decât șefa secției, medicul Dorica Gherasim și medicul anatomopatolog al spitalului, dr. Anca Buliga. Potrivit verificărilor efectuate de oamenii legii, conflictul a pornit de la unele discuții aprinse legate de nerespectarea procedurilor medicale în cazul nașterii unui făt decedat, când pe fondul tensiunilor, spun martorii, cele două doctorițe au ajuns chiar să se agreseze fizic și să se „păruiască”. Polițiștii care au ajuns în spital sunt de părere că scandalul este departe de a fi potolit, întrucât ambii medici, deși nu au depus încă plângeri legate de săvârșirea vreunei agresiuni fizice, și-au exprimat această intenție. Ba mai mult, Dorica Gherasim, una dintre doctorițele implicate, chiar a plecat imediat la Serviciul de Medicină Legală pentru a solicita o expertiză care să-i confirme leziunile suferite în timpul scandalului.

Toată povestea a început după ce în cursul nopții de miercuri spre joi, o femeie din comuna Vârful Câmpului a venit la maternitate unde a fost supusă imediat unei intervenții chirurgicale de cezariană. Medicul care a efectuat intervenția a constatat că fătul este decedat și până dimineață a întocmit și înmânat familiei documentele necesare pentru ca pruncul decedat să poată fi dus acasă și înmormântat creștinește. Pe aceste documente, legea cere ca să existe și semnătura medicului anatomopatolog, condiții în care soțul femeii s-a prezentat joi dimineață la ușa doctoritei Anca Buliga solicitând semnătura și parafa.

„Nu ar fi fost nicio problemă dacă procedurile medicale ar fi fost respectate. În mod normal semnam fără nicio problemă dacă cadavrul ar fi fost în morgă. Eu nu aveam nici cadavru și nici nu știam ce s-a petrecut. Legea e clară în astfel de cazuri. Am mers la Ginecologie și am cerut să văd cadavrul, presupunând că acesta a fost ținut pe secție până dimineața”, a declarat dr. Anca Buliga.

Aici discuțiile s-au aprins, pe fondul unui conflict mai vechi între cele două doctorițe, și, potrivit declarațiilor doctoriței Buliga, la un moment dat dr. Gherasim s-a repezit și a prins-o de păr încercând să o scoată afară din birou.

„Am fost înjurată și apostrofată în toate modurile posibile și chiar agresată. Ba mai mult la fața locului a ajuns și dr. Tiberiu Gherasim, fiul șefei de secție care a continua seria insultărilor. Din acel moment am fost nevoită să cer ajutorul polițiștilor”, a mai precizat dr. Buliga.

Articole similare:

Top