Ieri, Victor Ponta, premierul României, a afirmat că bugetul aferent anului în curs este unul în care ”ne putem încadra, să ne ținem cele mai importante promisiuni, să păstrăm investițiile și să punem mult mai mulți bani pentru cofinanțarea proiectelor europene.”
În ședința extraordinară care a avut loc ieri, Guvernul a aprobat o serie de măsuri premergătoare adoptării bugetului de stat și al asigurărilor sociale pentru acest an. În acest sens, Guvernul a avizat pachetul de măsuri fiscale prin care sunt introduse taxe noi pentru companii și va extinde impozitarea în agricultură pentru persoanele fizice. De asemenea au fost discuții legate de modificările Codului Fiscal, creșterea salariului minim precum și indexarea pensiilor.
După ce ședința s-a încheiat, Victor Ponta s-a întâlnit cu delegația FMI care este în misiune de evaluare la noi în țară. În urma discuțiilor, Guvernul a revizuit prognoza privind PIB-ul și creșterea economică pentru anul 2013. Bugetul aferent acestui an a fost construit pe o creștere economică de 1,6%, revizuită în scădere de Guvern de la 1,8%, după discuțiile cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional.


