Aeronava pentru zborurile speciale va fi achiziţionată până la sfârşitul anului şi va intra în proprietatea RA-APPS, urmând ca anul viitor STS să instaleze ‘din mers’ în aceasta echipamentele de transmisiuni speciale, a declarat ministrul Transporturilor, Dan Costescu, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria.
Întrebat în ce stadiu se află achiziţia aeronavei, Dan Costescu a spus că se află în program, urmând ca până la sfârşitul anului aceasta să fie în proprietatea RA-APPS.
‘Se află în program, am anunţat un calendar (…). Confirmăm
