Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, miercuri, că angajaţii din sistemul public care cumulează pensia cu salariul trebuie să opteze pentru unul dintre aceste venituri, iar în această situaţie sunt aproximativ 15.000 de persoane.
‘Nu este vorba despre o interzicere. Cei care sunt angajaţi într-o instituţie publică, fie că vorbim de Sănătate sau de Educaţie, trebuie să opteze pentru pensie sau pentru continuarea şi desfăşurarea activităţii şi remunerarea salarială a activităţii respective, evident, cu recalcularea contribuţiilor la sistem
